SERVICIUL DE EVALUARE COMPLEXĂ A COPILULUI ŞI ECHIPA MOBILĂ

  • Identifică copiii cu dizabilităţi, care necesită încadrare într-un grad de handicap, în urma solicitărilor directe, a referirilor din partea specialiştilor care vin în contact cu copiii cu dizabilităţi şi a sesizărilor din oficiu;
  •  Asigură preluarea dosarelor copiilor care necesită încadrarea într-un grad de handicap; se asigură de existența documentelor necesare prezente la dosar, prevăzute de legislația în vigoare;
  •  Verifică îndeplinirea condiţiilor privind încadrarea copilului într-un grad de handicap a acestuia;
  •  În situaţii excepţionale, efectuează evaluarea complexă a copilului la domiciliul copilului;
  •  Întocmeşte raportul de evaluare complexă şi planul de recuperare a copilului cu dizabilităţi şi propune Comisiei încadrarea copilului într-un grad de handicap, propunerile se fac în baza certificatelor medicale și a instrumentelor de evaluare;
  •  Întocmeşte şi urmăreşte realizarea planului de recuperare a copilului cu dizabilităţi, respectiv a planului, în condiţiile legii, planul individualizat de protecţie pentru copilul cu dizabilităţi individualizat de protecţie, aprobat de Comisie;
  •  Planul de servicii personalizat al copilului cu dizabilități și semnează contractele cu familia copilului (părinți/reprezentanți legali) care beneficiază de servicii de zi/rezidențiale de protecție în scopul implementării acestora;
  •  Efectuează reevaluarea anuală a condiţiilor privind încadrarea copilului într-un grad de handicap, la cererea părintelui său a reprezentantului legal, formulată cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a certificatului. Cererea de reevaluare poate fi formulată şi înainte de expirarea acestui termen dacă s-au schimbat condiţiile pentru care s-a eliberat certificatul de încadrare într-un grad de handicap. La cererea de reevaluare se anexează documentele prevăzute de legislaţia în vigoare;
  •  Comunică în scris părinţilor sau reprezentantului legal data stabilită pentru reevaluare;
  •  Asigură evidența copiilor care beneficiază de certificat de încadrarea într-un grad de handicap
  •  Urmărește respectarea drepturilor copiilor care beneficiază de certificat de încadrare într-un grad de handicap;
  •  Elaborează planul de acțiune și raportul anual de activitate și raportul de activitate al serviciului pe componență menționat;
  •  Îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege sau stabilite de către șeful ierarhic superior în domeniul său de activitate;
  •  Asigură arhivarea documentelor repartizate, produse și gestionate conform legii;
    • Echipa mobilă asigură:
  •  Evaluarea nevoilor copilului cu handicap şi a familiei sale;
  •  Intervenţii specializate de recuperare şi reabilitare a copilului cu dizabilităţi;
  •  Informarea părinţilor cu privire la drepturile copilului, precum şi cu privire la obligaţiile ce le revin în procesul de creştere, îngrijire şi educaţie a acestuia;
  •  Consilierea familiei în scopul facilitării accesului la diferitele tipuri de prestaţii prevăzute de legislaţie;
  •  Cooperarea cu unităţile de învăţământ, alte instituţii publice, organizaţii private existente la nivelul comunităţilor în ceea ce priveşte copiii cu dizabilităţi;